Google+ Leacuri pentru plictiseala: Flori
Se afișează postările cu eticheta Flori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Flori. Afișați toate postările

vineri, 27 noiembrie 2015

Bujorii de munte

Cele mai numeroase flori care se gasesc pe munte, de multe ori sunt descrise ca un covor roz asternut pe crestele muntilor. Pentru ca sunt atat de dese se vad de la mare distanta si in perioada lor de inflorire dau acea culoare predominant roz fotografiilor montane.
   Bujorul de munte sau Smârdarul (Rhododendron kotschyi), a nu se confunda cu bujorul obisnuit.
    Este o specie din flora spontana a tarii noastre care se intalneste in zona alpina si subalpina, infloreste la deobicei in luna iunie si uneori toamna infloreste a doua oara.
Smardarul este ocrotit si protejat in perimetrul Parcului National Bucegi.

duminică, 25 ianuarie 2015

Primii ghiocei

Delicati si firavi doar in aparenta, cu un parfum discret, stramosii nostri foloseau ghioceii pentru ameliorarea durerilor de cap si ca antidot în cazuri de otravire. In prezent ghiocelul este utilizat în laboratoare medicale pentru prepararea medicamentelor care trateaza maladia Alzheimer, dementa si chiar cancerul.
Un loc putin cunoscut si umblat Platoul Vartoapelor, din Muntii Orastiei, aproape de capitala noastra stramoseasca se afle zece hectare de ghiocei. Cand se face trecerea de la iarna la primavara, timp de doua saptamani se asterne un covor sacru alb si verde.
Cea mai mare rezervaţie de ghiocei din Romania se află in Dobrogea, mai precis in Podisul Babadag, Munţii Macin şi Padurea Cerna. Ghiocei dobrogeni (Galathus plicatus) se intind pe o suprafata de 80.000 hectare, rezervatia fiind inclusa in reteaua europeana a siturilor ecologice Natura 2000.
O legenda populara spune ca: Irinel, fiul Zefirului, a fost trimis de tatal sau in lume, ca sa vesteasca sosirea frumoasei primaveri. Dupa ce calatori peste munti si vai, dadu peste castelul unde traia Ileana Cosanzeana, cei doi s-au indragit si s-au casatorit. Ileana fu chemata in imparatia cerului lasand in urma doi copilasi frumosi. Apoi Irinel se casatori cu fiica batranului Crivat. Intr-o zi de primavara cand Irinel era plecat sa vesteasca venirea Primaverii, nemiloasa mama vitrega i-a scos pe copii afara pe ger. Copiii s-au rugat la Dumnezeu sa ii scape de chin, iar el i-a prefacut in doua floricele albe: ghioceii vestitori ai primaverii.
Era sa uit sa va spun, ghioceii din imagine sunt de la mine din gradina din fata casei.

Galanthus nivalis (in limba greaca: gala - lapte, anthos - floare)

marți, 18 iunie 2013

Popâlnic iepuresc

   Am intalnit planta in zona Cheilor Nerei si pe dealurile din imprejurimile Resitei, in zona satului Cuptoare, pe drumul care duce la Semenic, se afla pe marginea drumului. Am gasit-o inflorita chiar in luna ianuarie in fata Peşterii de la Vălăie din Muntii Aninei. De asemenea am avut bucuria sa vad si varietatea de culoare roz in zona Cheilor Nerei.
Popâlnicul iepuresc (Hepatica nobilis sau Anemone hepatica) cu denumirea populara Trei răi sau Ficateaua, creste frecvent în padurile de foioase de deal şi de munte sau pe langa acestea, intalnindu-se cu o frecventa mai mare în zona colinara şi submontana, preferând terenurile calcaroase, iesind de sub frunzele vestede de pe pamant.