Google+ Leacuri pentru plictiseala: Varful Plesa din Muntii Tarcu

marți, 15 decembrie 2015

Varful Plesa din Muntii Tarcu

    Iarasi in drumetie, doar nu degeaba s-a deschis sezonul de iarna; zapada ne cheama la peste 1000 metri altitudine. Pentru ca in aceasta perioada a anului zapada nu ne permite sa atingem varfuri inalte ne multumim si cu unele mai domoale. Pentru astazi ne-am propus Vârful Pleşa Mare (Munţii Pleaşa) cu altitudinea de 1413m metri din Masivul Ţarcu.
Traseul este urmatorul: Pensiunea Ioana - Poiana Barborei - Pâjorâta Mică - Poiana Fântânele - Plaiul Vârciorovei - Poiana Strigoniu - Pensiunea Ioana. Tura a durat 9 ore.
    Pe soseaua ce leaga Borlova de Muntele Mic undeva la jumatatea drumului se afla Pensiunea
Ioana. Acolo am lasat noi masinile de dimineata pentru ca aveam sa ne inoarcem seara in acest loc. Am mai coborat in cautarea unei poteci care apare pe o harta pana la paraul Pustaliu cred. Poteca nu am gasit si am inceput sa urcam pe valea paraului, decizie gresita dupa parerea mea trebuia sa cautam o cale mai usoara ca sa ajungem pe culme. Am avut parte iarasi de vegetatie abundenta ca si pe Valea Timisului. Um urcat destul de greu pentru ca erau pietre alunecoase si lemne putrezite pe sub vegetatia densa si pe langa toate astea mai erau si rugi de mur care iti agatau picioarele. Pe culme s-a schimbat situatia padurea era asternuta cu promoroaca, am ajuns la concluzia ca nu ne pare rau ca am urcat pana aici. Era ceata si stiam ca dupa ce mai urcam o vreme o sa ne intampine soarele.
    Am iesit in Poiana Barborei dupa o harta de-a  lui Sandu. Privelistea de aici era splendida, Muntele Mic si Tarcu erau partial invaluiti in ceata, din cand in cand se putea observa clar si statia meteo de pe Varful Tarcu. Cu cat urcam mai mult prin poiana peisajul se intregea, mi-am amintit sa fac si cateva filmulete. Aparatul meu foto nu este profesionist dar totusi fotografiile ies mai bine decat cele facute cu telefonul mobil.
    Urmeaza o usoara coborare prin padurea inchiciurata. Un peisaj feeric, razele soarelui razbateau prin ramurile albite, o sa vedeti in fotografii. Acum doi ani cand am fost in Plaiul Vârciorovei am urcat din cealalta parte iar atunci padurea era mult mai inghetata si nespus de frumoasa, o sa inserez si acel album la sfarsitul postarii. Ajungem in poiana Pâjorâta Mică de unde se observa perfect fenomenul de inversiune termica. Valea Timisului este invaluita intr-o mare de nori in stanga, iar in dreapta se vad deja crestele Tarcului. Parasim poteca care se abate prin Poiana Fântânele si tinem culmea spre Plaiul Vârciorovei. Inca o mica portiune de padure in care gasim mamelon de piatra se numește Cucuiul Fântânelor la cota 1184m. Nu dupa mult timp am gasit ceva care ne-a indurerat pe toti, um brad imens culcat la pamant doar pentru ai taia varful, o sa apara in albumul foto. Nu pot sa inteleg asemenea oameni, nici sa ii judec nu imi permit, dar as vrea sa pot sa ii fac si pe ei sa iubeasca natura.
    Si iata-ne ajunsi pe un picior de plai unde facem un scurt popas pentru a lua masa. Si de data aceasta au venit cu noi doi caini superbi de la pensiunea lui Coco Galescu. S-a vazut ca sunt bine crescuti (hraniti), cand faceam pauza dispareau, le placea sa alerge in locurile deschise si ne-au insotit  toata drumetia.
    Continuam drumul si urcam direct pe Culmea Pleșii ca sa ajungem in varf, ma rog, cel mai inalt din cele trei varfuri. Era si varianta sa o luam pe un drum de care ce ocolea culmea pe o curba de nivel. Zapada e deja destul de consistenta si sclipea in soare. Urcam incet spre varf prin zapada inghetata. Panorama se deschidea, in stanga noastra creasta Tarcului cu varfurile Brusturu, Caleanu, Slaveiu, Tarcu. Atingem si tinta propusa, GPS-ul ne indica 1413m. Mai zabovim putin pe varf pentru a admira peisajul, spre sud se vad Muntii Cernei. Mai facem cateva fotografii si inapoi la vale pentru ca ziua e scurta si iarna nu-i ca vara…
    Ajungem iar in Plaiul Vârciorovei iar de acolo ne intoarcem pe alt traseu. Mai departe ajungem in Poiana Strigoniu care se afla cam la 1000m, aici nu este zapada. Coboram pe valea paraul Strigoniu, cred ca era o poteca si ceva mai jos. Greu de inaintat pentru ca aluneca, dar am intalnit ceva ce nu mai vazusem pana atunci. Albia paraului era sapata printr-un strat gros de carbune, foarte interesant.
    Din locul unde Strigoniul se întâlnește cu pârâul Cuntu se formează râul Sebeșel, am continuat drumetia pe un drum forestier care arata tare urat. Plin de utilaje de la exploaterile forestiere deschise in zona, era chiar si o microhidrocentrala pe acolo.
    Am ajuns inapoi la masini pe inserat, sper sa imi ramana numai amintirile frumoase din acesta tura, iar cele cu brazi taiati, exploatari forestiere si amenajari care produc asa-zisa “energie verde” sa se starga in timp.



Iata si albumul de acum doi ani despre care v-am povestit:





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu