Google+ Leacuri pentru plictiseala: Buza Nedeii

miercuri, 9 decembrie 2015

Buza Nedeii

    O scurta plimbare din Poiana Marului pana la Buza Nedeii. La plecare trupa a fost mai numeroasa, dar scopul meu a fost sa fac o parte din traseu impreuna cu fiica mea care a venit impreuna cu o colega si parintii ei. Ei fiind pentru prima data intr-o drumetie trebuia sa ii fac sa le placa si nu sa ii sperii cu un traseu prea greu.
    Timp frumos o zi insorita de inceput de iarna. Am pornit din Poiana Marului, la acesta altitudine (650m) zapada inca nu este depusa, asadar am plecat prin padure in urcus destul de sustinut. Pe la jumatatea drumului a inceput sa se vada zapada, frumoasa trecere de la toamna la iarna. Pana acolo padurea a fost frumos zugravita in culorile toamnei si deodata
am inceput sa pasim pe zapada, pentru prima data pentru unii dintre noi. Am gasit urme de pui de urs in zapada dupa parerea lui Sandu conducatorul trupei de azi. O sa apara in albumul de fotografii de la sfarsitul postarii. Bineinteles ca am luat si aparatul foto cu mine, mi-am propus sa fac si niste filme sus pe culme dar m-a furat peisajul si am uitat; sper ca data viitoare sa imi amintesc.
    Dupa mai bine de trei ore de mers prin padure si dupa proteste din partea unora care nu erau obisnuiti sa mearga asa de mult am ajuns la Buza Nedeii care se afla la altiudinea de 1515m. Invitatii mei au fost uimiti de atata frumusete, nu le venea sa creada ca in timp ce in oras nu a cazut niciun fulg de nea pe munte este asa de frumos. Zapada stralucea in soare, brazi din loc in loc si un cer perfect albastru.
    Dupa o pauza de masa am mai urcat pe culme si peisajul ne-a rasplatit pe deplin eforturile pe care le-am facut de dimineata. In dreapta ne-a atras privirea Muntele Mic cu crestele dalbe. In spate nostru Lacul Poiana Marului cu Muntii Poiana Rusca dincolo de Valea Bistrei invaluiti in ceata pe fundal; se observa fenomenul de “inversiune termica”. Urcand inca putin, rasare in stanga creasta Tarcului cu varfurile Bloju, Custurii, Saua Iepii si Baicu.
    Un peisaj care te lasa fara cuvinte, ma intreb ce ar spune Andreea Tonciu, Sanziana Buruiana sau Simona Sensual daca s-ar trezi in acest loc… Ma intreb degeaba, stiu in societarea noastra de consum sunt promovate doar lucrurile fara valoare, iar cei pacaliti cheltuiesc prea multi bani pe ele.
    Cinci dintre noi ne-am intors, iar restul trupei in frunte cu Sandu au continuat traseul pe culmea Nedeii, apoi au luat-o la dreapta pe Valea Suculetului si pe drumul forestier de pa Valea Sucului inapoi la masini. De la plecarea din statiune ne-au urmat doi caini simpatici, unul dintre ei a ramas cu noi si s-a intors impreuna cu noi iar celelalt a mers cu restul trupei pe tot circuitul. Si in alte dati s-a intamplat sa ne insoteasca caini din zona, bineinteles ca au fost rasplatiti cu sandviciuri de la noi.
    La intoarcere am vizitat si Schitul Poiana Marului din localitate. Incantati de excursie invitatii mei au spus ca vor mai participa si la altele de acum.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu