Google+ Leacuri pentru plictiseala: Pe Varful Moldoveanu pentru prima data

duminică, 27 septembrie 2015

Pe Varful Moldoveanu pentru prima data

    In weekend-ul 28-30 august am participat la o frumoasa excursie in Muntii Fagaras. De mult imi doream sa ajung in aceasta zona si sa urc pe cel mai inalt varf de la noi din tara si iata ca dorinta mi s-a indeplinit.
    Traseele au fost urmatoarele:
ziua 1: Balea Lac, Saua Capra, Lacul Capra, Fereastra Zmeilor, "La trei pasi de moarte", Varful Mircii, Saua Podragu, Cabana Podragu
ziua 2: Cabana Podragu, Saua Podragu, Saua Ucea Mare, Saua Ozanele, Vistea Mare, Varful Moldoveanu, inapoi la Cabana Podragu, prin Podragel, Fereastra Zmeilor, Balea Lac
ziua 3: o plimbare scurta spre Negoiu pana in Saua Paltinu
    Am plecat vineri de dimineata din Resita si am ajuns la Balea Lac la ora 12:30. Am lasat masinile aici (aveam si corturile in masini) si am pornit spre Cabana Podragu ca sa inoptam acolo.
    Lacul Bâlea este un lac glaciar situat la altitudinea de 2040 m pe drumul Transfăgărășan. Trecerea dintr-o parte in alta a crestei Fagarasului se face prin tunelul Capra-Bâlea, care este cel mai lung tunel rutier din tara cu 887m, find ventilat natural si iluminat electric.
    Am urcat in Saua Capra, la 45 minute de la Balea Lac am ajuns la Lacul Capra unde am facut nenumarate fotografii. Lacul Capra  este si el un la glaciar situat la altitudinea de 2230 m pe versantul de sud al masivului Făgăraș si are adancimea de 11 metri. De aici izvoraste Paraul Capra care se varsa in Râul Argeș. Pe malul sudic al lacului se deschide un platou unde se poate campa. Aici se gaseste si monumentul ridicat in memoria unor alpinisti ce au pierit aici ca urmare a unei avalanse, in anul in 1963.      
    De aici am continuat pe traseul de creasta pe marcaj banda rosie. Chiar si pe creasta am avut parte de multe urcusuri si coborasuri, Fagarasul este altfel. Am gasit multe flori pe drum, dar parca nu asa de multe ca in Retezat.
    Mai departe ajungem intr-o zona deosebit de spectaculoasa Fereastra Zmeilor (2175 m), la 2 ore si jumatate de la Balea Lac. Aceasta este o formatiune calcaroasa, formata probabil datorita proceselor de inghet-dezghet care au erodat tavanul unei mici grote. Portiunea de la Fereastra Zmeilor si pana dincolo de ”La Trei Pasi de Moarte”, poarta denumirea de Portiţa Arpaşului si este unul din cele mai accidentate zone din creasta Fagarasului.
    In sfarsit ajungem si in faimoasa zona cu cabluri si lanturi ”La Trei Pasi de Moarte”, de fapt trei formatiuni stancoase cu hau intr-o parte si in alta. Cu toate astea, cu grija, se poate traversa in deplina siguranta.
    De aici urcam usor, in Saua Vartopului, inainte de Varful Arpasul Mare, unde putem vedea  Monumentul Nerlinger. Contiunam traseul, in dreapta admiram Lacul Buda (2055 m alitudine) care de aemenea este izvor al Râului Argeş.
    Trecem pe langa Varful Arpasul Mare si ajungem pe Varful Mircii. In dreapta zarim Taul Podul Giurgiului (2226m) un lac frumos dar lasat in voia uitarii, sunt imprastiate in zona si pe lac plutesc ramasite ale refugiului care a fost distrus de o avalansa in iarna anului 2012.      
    In sfarsit suntem in Saua Podragu de unde am mai facut 40 de minute pana la Cabana Podragu. Total traseu de la Balea Lac pana la Cabana Podragu a fost de 6 ore. Am inoptat aici in conditii bune, doar personalul era cam neprimitor.
    A doua zi am plecat de  la cabana dimineata pe la ora 8, am urcat inapoi in Saua Podragu, apoi am continuat traseul de creasta. Trecem prin Saua Ucea Mare si Saua Orzanele. Apoi suntem bucurosi sa vedem maiestuosul trapez Viştea-Moldoveanu in toata splendoarea sa.
   Pare greu accesibil dar continuam; pornim urcusul spre Varful Vistea.  Pana la Portita Vistei (2310m), urcusul este lin, dar de aici panta devine mult mai mare. Aici ne aruncam privirea pe partea cealalta a crestei, de unde vine alt traseu dinspre orasul Victoria spre Moldoveanu.
Si ajungem pe Varful Vistea (2527m) desi este clasat al treilea varf ca inaltime din tara este umbrit de fratele sau Moldoveanu pentru ca nu există niciun indicator care să-l prezinte.
    Distanta dintre cele doua varfuri este de 421 m, acesta portiune trebuie parcursa cu grija mai ales in partea din mijloc unde există o sa ingusta, numita Spintecătura Moldoveanului, zona este prevazuta cu lanturi ajutataoare.
    Si iata-ne pe cel mai inalt varf din Romania, moment solemn, ne inghesuim sa facem poze cu semnul care marcheaza varful si cu tricolorul legat de el. Panorama este impresionanta, un ideal pe care merita să-l realizezi.
    Fugim inapoi la Cabana Podragu, pentru ca de acolo trebuie sa ajungem pana deseara la Balea unde sa mai instalam si cortul. Dupa 7 ore suntem inapoi la cabana de unde ne recuperom niste lucruri si pornim spre Balea pe traseul marcat cu cruce albastra Cabana Podragu - Portiţa Arpaşului, pe langa Lacul Podragel. Greu traseu cred ca nu o sa il mai fac niciodata, eram si obositi pentru ca plecaseram de dimineata. Patru culmi si trei vai care credeam ca nu se vor mai termina si in sfarsit la  Fereastra Zmeilor. Ajungem cu bine la Balea Lac unde instalam cortul pentru noapte.
    A treia zi planul rea sa facem Varful Negoiu, dar din pacate nu toti din trupa au fost de acord si am abandonat ideea. Ramane pe data viitoare. Am facut un traseu simplu pana in Saua Paltinul, la coborare din Saua Capra am gasit o turma de oi simpatice pe care le-am fotografiat cu Lacul Balea si Transfagarasanul in fundal. La intoarcere am facut o halta in Sibiu unde se sarbatorea Festivalul Medieval "Cetati Transilvane" 2015.
    Fagarasul este un munte dificil, spectaculos cu diferente mari de altitudine, dar tot Retezatul ramane muntele meu de suflet.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu